Gabi Balint consideră că Florin Tănase mai are de lucrat pentru a deveni un jucător decisiv pentru FCSB. Fostul internațional a declarat că decarul vicecampioanei nu poate, în acest moment, să depășească un adversar în duel unu la unu.
„A fost un Tănase izolat de multe ori, și care trebuie să învețe să dribleze. Este un jucător tehnic, este rapid, agil, dar nu poate să depășească un adversar. În cel mai bun caz, cade! Și în cel mai bun caz, atunci când a căzut, primim fault. Prea puțin față de pretenții. Ori nu este postul lui acolo, pentru că totdeauna are doi jucători în marcaj, acolo în zonă și e greu și atunci trebuie pus în zona lui. Destul de puțin din partea lui.
Tănase să mai lucreze fizic, pentru că la orice contact e jos, pentru că are sclipre, tehnică. Nu e rușine să-i pui jaloane, se învață”, a declarat Gabi Balint pentru Digi Sport.
Tănase, căpitan în meciul cu Be’er Sheva, a fost înlocuit în minutul 69 de Harlem Gnohere. Francezul a marcat de două în primele cinci minute petrecute pe teren, reușind să asigure victoria FCSB-ului. Roș-albaștrii au punctaj maxim după primele trei etape ale Europa League, în timp ce Lugano, Plzen și Hapoel au câte trei puncte.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER